Stejarul

Tu la ce te gândeşti cand auzi despre un stejar?
Mie îmi vine in minte stejarul din fața liceului meu. Era ca în ‘Şcoala de ghinzi’, mare, falnic şi cu o coroană mare. Străjuia liceul de mult timp, de pe vremea când părinții mei au învăţat acolo. Declarat monument al naturii, creştea în acel loc de vreo 5 secole.
Toamna, când începea anul şcolar, curteas se umplea de frunzele lui uscate. Parcă îi părea şi lui rău că trecuse vara, se terminase vacanța şi elevii zglobii erau acum în clase. Ne uitam pe geam cum frunzele cădeau, pluteau în aer, zburau prin fața geamurilor şi dădeau spectacole care de multe ori erau mai interesante decât orele.
Iarna stejarul era mare şi negru, straturi groase se zăpadă se depuneau pe crengile lui şi totul părea o poză în alb-negru, tristă şi rece. Venea apoi primavara cu raze calde de soare, muguri verzi şi dor de ducă. Atunci ne trezeam la viață şi noi, elevii, şi stejarul. Ieşeam veseli afară sau la plimbare, fără să ne preocupe următoarea lucrare de control (cu mici excepții). Apoi venea vara, stejarul rămânea singur doar cu frunzele şi ghindele lui, elevii plecau sa se bucure de vara, de tinerețe şi de vacanță.
Indiferent de anotimp, stejarul era mereu acolo, martor al emoțiilor atâtor generații, al iubirilor de liceu, al nerăbdarii să gustăm viața şi câteodata al frustrărilor când de la catedră eram îndemnați să devenim nişte ‘broccoli’ ascultători.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s