Sinceritate maximă la telefon

Prin anii ’90 nu aveam telefoane mobile, ci un telefon fix care era pus în hol. Probabil vă amintiți că atunci când suna, nu ştiai cine e, ridicai receptorul şi aflai. La fel, dacă nu ajungeai destul de repede la telefon sau nu-l auzeai, apelul se pierdea şi gata…nu aflai cine te-a căutat.

Pe vremea aceea, fratele meu era mic, avea vreo 6 ani şi crescuse suficient de mult cât să ajungă la telefon, aşa că ,,prelua” toate apelurile.

Într-o bună zi, a sunat telefonul. Mama bănuia cine e la capătul firului, o rudă mai îndepărtată care vorbea mult, întreba de toată lumea, avea mult timp şi o ținea pe mama la telefon cu zecile de minute. Mama nu se simțea confortabil să-i taie elanul, aşa că stătea la telefon muuult, discutând vrute si nevrute. Persoana respectivă era la pensie, deci avea timp de aşa ceva, dar mama nu. Avea de gătit, de făcut ordine şi voia să termine înainte să plece la serviciu.

Aşadar, telefonul suna, mama a simțit prin telepatie cine e şi ne-a zis:

– Răspundeți la telefon, dar dacă e ruda aceea, să-i spuneți că nu sunt acasă.

Zis şi făcut, fratele meu mai mic ridică receptorul, tace câteva secunde apoi spune cu voce veselă de copil sincer:

– Alo, bună ziua! Mama e acasă, e în bucătărie! A zis că dacă sunați dumneavoastră, să vă spun că e plecată.

Photo source: unsplash.com by George Chandrinos

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s