Viața de părinte (1)

Nu știu cum e la alții, dar viața mea de părinte e un roller-coaster emoțional, cu suișuri și coborâșur. Nu zic asta de amorul artei, chiar așa e, acum mi se topește inima când îi văd că zâmbesc sau se joacă, peste 5 minute se întâmplă altceva care îmi taie respirația sau îmi crește tensiunea.

Să vă dau un exemplu: zilele trecute, de dimineață, fetița s-a trezit, a gângurit puțin și a adormit la loc în câteva minute. Era ca o păpușă, purta haine roz cu danteluță și volănașe, mă uitam la obrăjorii ei pufoși și mă gândeam ce binecuvântare e să am copii! Fix atunci a bătut o rază de soare prin geam și era ca un cadru de film, mai lipsea o melodie de leagăn. Deja eram plină de serotonină, oxitocină și alți neurotransmițători care îți dau o stare de bine.

Fix atunci aud pași în living. ”Stai, că s-a trezit și celălalt copil!” îmi zic eu. Și pașii suavi se duc spre baie, iar eu mă gândesc ”Doamne ajută, după sute de dimineți în care i-am zis, am explicat, am discutat despre toaleta de dimineață, acum se întâmplă!”. Eram și mai bucuroasă, mă bucuram de momentul acesta, că știm că e posibil să nu dureze mult.

Și în liniștea dimineții, se aude un urlet din baie, apoi plâns isteric. ”Oh my God, ce-i asta?” mă întreb eu și în 3 secunde ajung în baie. Plânsul continuă și mai puternic!

– Ce e?

Nu primesc niciun răspuns. Copilul urlă și plânge în continuare. Stă așezat pe scăunel, nu curge sânge de nicăieri, dar plânge de mama focului.

– Ce s-a întâmplat?

– Mă doooare! zice el printre lacrimi.

Cu chiu-cu vai aflu că s-a lovit la picior când se urca pe scaun să ajungă la chiuvetă. Îmi vine să-i zic ”pentru atâta lucru plângi în halul ăsta? M-ai speriat, ai trezit-o pe soră-ta, cât de tare te puteai lovi?!”. Endorfinele de care vorbeam în primul paragraf s-au dus pe apa sâmbetei, acum am de-a face cu adrenalina şi cortizol, că a apărut stresul în peisaj. De obicei primul gând nu mă ajută în astfel de situații, așa că respir, aștept și mai încerc o data. Ce-i drept, nu știu cât de tare îl doare. Poate s-a lovit tare. Ajută la ceva să îl mai critic și eu? N-ajută…

Îmi arată unde îl doare, pielea e zgâriată. E tot 7 dimineața, probabil se aude pe toată strada cum plânge. Îmi zic ”hai Magda cu o idee… să rezolvi treaba asta și să se mai domolească plânsul!”

Mă gândesc şi îmi amintesc de spray-ul de prim-ajutor First. Evrika! Îl aduc repede din frigider şi mă pregătesc să-l dau.

– Nu vreau!

– Posibil să doară puțin și după aceea îți trece!

Îi spun o poveste cu dragoni, dinozauri și sprayul First, îl dau peste zgârietură, pun un plasture și (în sfârșit!) se oprește din plâns. Durerea mai trece, copilul e ok, se poate spăla pe dinți. Situația pare ok, s-a făcut liniște, ce bine e! Atunci se aude un alt plâns ascuțit din cealaltă cameră, semn că s-a trezit și cea mică. Here we go again!

P.s. spray-ul despre care am scris e aici

Foto: unsplash.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s