În vizită

În urmă cu ceva timp, a venit la noi în vizită o rudă care preferă să rămână anonimă, aşa că o voi numi simplu… Ruda. Mențiune super importantă: Ruda asta a noastră nu are copii!

A ajuns seara, după un drum lung de vreo 6 ore. Copiii erau fresh, țipau, se jucau, făceau zgomot…ştiți cum e. Ruda era cam obosită şi m-a întrebat când urmează să dormim.

– Mai durează o oră sau două, cam aşa.

– Vaaaai! Aşa mult? Mi-e tare somn, cum putem face să dorm mai repede?

M-am gândit şi singura variantă era să mergem toți la culcare mai repede.

Nu i-am spus nimic băiatului, doar am început pregătirile de culcare. După ce ne-am spălat pe dinți, Rudei i se lipeau ochii de somn şi fiu-meu a întrebat:

– Oare nu e prea devreme să ne culcăm? Chiar crezi că putem dormi până dimineață?

Ne-am făcut că plouă.

Ruda noastră are ritualuri de dimineață cu nicotină şi cofeină, aşa că s-a trezit devreme să-şi facă tabieturile. Când a ajuns la uşa băii, a apărut fiu-meu, fresh şi cu bateriile pline:

– Neața! Hai să ne jucăm!

Are rost să vă spun că Ruda a stat ascunsă intr-un colț de balcon şi a făcut tabieturile matinale in 3 minute, în timp ce băiatul îl striga să vină la joacă?

Ca să putem colabora cu băiatul, noi avem reguli legate de timpul petrecut la TV şi câte dulciuri primeşte. Ruda noastră a considerat că astea sunt prostii, aşa că i-a dat pe ascuns dulciuri şi l-a lăsat mai mult la desene.

– Lasă-l să se bucure de copilărie! Mi-a zis Ruda când eu am observat ce făceau şi le-am atras atenția.

– Îl las, dar îl adormi tu la amiază! Am răspuns eu.

– Sigur, ce poate fi aşa de greu? Doamne cât vă mai plângeți! E un copil, nu un zimbru! mi-a întors-o Ruda.

Şi s-a făcut amiază, apoi după-amiază. Fiu-meu n-avea nicio intenție să doarmă. Eram în camera alăturată şi auzeam Ruda citind a n-şpea poveste. Dupa o vreme, Ruda a venit şi a întrebat:

– Ce are? Că sare în pat şi n-are somn!

Am răspuns:

– Lasă-l să se bucure de copilărie!

Ruda s-a uitat urât la mine şi a plecat pe balcon.

În ultima zi a vizitei, mi-am dat seama că era nevoie să gătesc, să pun rufe la spălat şi alte activități „intelectuale” de genul ăsta, aşa că mi-am rugat Ruda să stea cu cei mici.

– Cu amândoi? Deodată? a întrebat Ruda cam panicată.

– Sunt dincolo, dacă apare ceva, mă chemi.

Am pus rufele în maşină şi când m-am întors Ruda deja făcea multitasking. Cu o mână legăna balansoarul în care era bebe, cu cealaltă făcea Lego. Se vedea pe fața Rudei că ar fi plecat acasă în secunda următoare.

– Cum e? am întrebat eu.

– E ok…mi-a răspuns Ruda printre dinți.

Am stat vreo 5 minute în bucătărie şi a venit Ruda să-mi spună că vrea o pauză.

– Pun supa la fiert şi îi preiau eu, ce zici?

– Cât mai durează? m-a întrebat repede.

– Un sfert de oră.

Ruda s-a întors spăşită în living, să „stea” cu copiii. A rezistat eroic până am făcut supa, apoi i-am găsit aşa:

Ambii copii plângeau, Ruda ținea în brațe bebeluşul şi îl legăna în timp ce încerca să-i explice ceva celui mare, care era nemulțumit că Ruda nu rămâne la noi.

– Vreau să rămâi aici şi să ne jucăm toată ziua!

Ruda era satulă, obosită aşa că mi-a zis:

– Bagajul e deja făcut, eu plec! Aşa e la voi în fiecare zi?

– Nu chiar. E nevoie de empatie, de limite, de timp împreună. Dar mai sunt şi zile aşa.

Ruda a plecat foarte fericită, gândindu-sa la viața liniştită care o aştepta acasă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s