Obsesia lui „nu am timp”

Am spus si auzit asta de sute de ori.

Când eram la şcoală, mă plângeam că nu am timp să învăț la toate materiile. De fapt, unele nu-mi plăceau.

La facultate, spuneam că nu am timp să merg la toate cursurile. De fapt, unele erau plictisitoare, profesorul stătea la catedră şi ne dicta multe pagini.

După ce am început să lucrez, spuneam că nu am timp să mai fac altceva în afară de job, de exemplu sport. De fapt, era mai uşor să stau în fața calculatorului.

După ce am avut un copil ziceam că nu mai am timp de nimic. De fapt, uitasem că nu sunt doar mamă, sunt în continuare adult.

Când s-a terminat concediul de creştere copil şi m-am întors la serviciu, simțeam că zilele zboară ca nişte frunze, că nu ştiu ce fac în timpul acesta, dar că…nu am timp deloc.

Într-o zi, băiatul meu de 4 ani mi-a spus: „mama, nu am timp să colorez. Sunt ocupat!”

Prima mea reacție a fost: „la vârsta asta n-ai timp?”

Şi m-a privit sincer, apoi a repetat „nu am timp!”

Oare de unde învățase?

Când spui că n-ai timp, ce vrei să spui de fapt? Că nu e important pentru tine?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s